Epilog - Epopee în Apuseni
Strângem bagajele. Asta este cea mai urâtă parte.
Cel puţin acasă, când faci bagaje, eşti optimist căci vei pleca. Dar la sfârşitul concediului, când te apuci să împachetezi ca să te întorci în cotidian, este trist şi urât.
Şi asta o ştie cel mai bine Mihaela. Eu mă ocup mai mult cu săritul pe bagajele, care nu se lasă închise Astea sunt momentele în care se rup fermoarele. Nu mai ai răbdare. Nici îndesatul în maşină nu merge prea grozav.
Priveşti în urmă o dată şi încerci să cuprinzi totul într-o ultimă amintire, pe care oricum nu o vei ţine minte. De ţinut minte sunt alte momente, acele momente, cele pe care le vei povesti cu nesaţ, care-ţi vor ţine mintea ocupată câtva timp.
Aşa încercăm noi să ne petrecem concediile, în acele locuri care ne îmbată, când mai târziu ne uităm pe poze, sau când povestim despre locurile pe care le-am văzut.
Unde rămăsesem? Aha! Ne urcăm în maşină şi plecăm. Adio Boga! Drumul şerpuieşte alături de Crişului Pietros. Sunt locuri foarte frumoase. Dacă te prind ploile pe aici, negreşit să vii să vezi acest râu. Devine Crisul Spumos sau Furios. Dacă începe o ploaie zdravănă nu ai ce altceva să faci.
Facem ultimele poze. Numai ele mă fac să-mi mai aduc aminte de ceva petrecut după strânsul bagajului.
Arătăm a orăşeni! Aranjaţi şi ferchezuiţi, devenim simpli turişti veniţi "la munte".
Potrivesc aparatul foto pe o piatră, dau drumul la declanşatorul cu întârziere.
- Hai tatiiii! Fuuuugi! ... Repede că se face poza!
...
- Cred că ai ajuns la fix!
Trece un pescar pe bicicletă. O fi voie să pescuieşti aici?! Îl rog să ne facă o poză în copacul ce se întinde după soare, până spre mijlocul albiei.
La revedere Apuseni!!!
Dar partea cea mai tristă este abia acasă. Tot Mihaela are parte cel mai mult de asta. Desface bagajele!
Eu sunt cu ale mele! În garaj, stau pe un scăunel şi mă uit la urmele de pământ de pe bocanci. Nici nu-mi vine să-i spăl. Sunt Cheile Galbene pe ei! Încep să-i mângâi uşor cu mâna. Jetul de apă duce cu el ultimele mostre din Apuseni.
Strângem bagajele. Asta este cea mai urâtă parte.
Cel puţin acasă, când faci bagaje, eşti optimist căci vei pleca. Dar la sfârşitul concediului, când te apuci să împachetezi ca să te întorci în cotidian, este trist şi urât.
Şi asta o ştie cel mai bine Mihaela. Eu mă ocup mai mult cu săritul pe bagajele, care nu se lasă închise Astea sunt momentele în care se rup fermoarele. Nu mai ai răbdare. Nici îndesatul în maşină nu merge prea grozav.
Priveşti în urmă o dată şi încerci să cuprinzi totul într-o ultimă amintire, pe care oricum nu o vei ţine minte. De ţinut minte sunt alte momente, acele momente, cele pe care le vei povesti cu nesaţ, care-ţi vor ţine mintea ocupată câtva timp.
Aşa încercăm noi să ne petrecem concediile, în acele locuri care ne îmbată, când mai târziu ne uităm pe poze, sau când povestim despre locurile pe care le-am văzut.
Unde rămăsesem? Aha! Ne urcăm în maşină şi plecăm. Adio Boga! Drumul şerpuieşte alături de Crişului Pietros. Sunt locuri foarte frumoase. Dacă te prind ploile pe aici, negreşit să vii să vezi acest râu. Devine Crisul Spumos sau Furios. Dacă începe o ploaie zdravănă nu ai ce altceva să faci.
Facem ultimele poze. Numai ele mă fac să-mi mai aduc aminte de ceva petrecut după strânsul bagajului.
Arătăm a orăşeni! Aranjaţi şi ferchezuiţi, devenim simpli turişti veniţi "la munte".
Potrivesc aparatul foto pe o piatră, dau drumul la declanşatorul cu întârziere.
- Hai tatiiii! Fuuuugi! ... Repede că se face poza!
...
- Cred că ai ajuns la fix!
Trece un pescar pe bicicletă. O fi voie să pescuieşti aici?! Îl rog să ne facă o poză în copacul ce se întinde după soare, până spre mijlocul albiei.
La revedere Apuseni!!!
Dar partea cea mai tristă este abia acasă. Tot Mihaela are parte cel mai mult de asta. Desface bagajele!
Eu sunt cu ale mele! În garaj, stau pe un scăunel şi mă uit la urmele de pământ de pe bocanci. Nici nu-mi vine să-i spăl. Sunt Cheile Galbene pe ei! Încep să-i mângâi uşor cu mâna. Jetul de apă duce cu el ultimele mostre din Apuseni.
- locuri de o frumuseţe rară (multe şi dese)
- spectaculozitate
- verdele perfect al ierbii
- pământul roşu ca oxidul de fier
- un miros unic - eu nu-l simt, dar Mihaela îl simte de cum traversăm podul peste Arieş venind dinspre Alba Iulia-Roşia Montana
- locurile 2, 3, 4.5, 7 şi 8 în topul Dianei
Dincolo de Epilog
Munţii Vlădeasa - Parcul Natural Apuseni
Situat în la intersecţia judeţelor Bihor, Cluj şi Alba având întinderea de 75000 ha, parcul a fost decretat în anul 2004. Altitudiunea maximă este la Vf Vlădeasa de1836m.
Platoul Padiş-Glăvoi este o păşune alpină domoală, situată cred pe la 1200m.
Zonele carstice reprezintă atracţia parcului. Dar asta nu înseamnă numai peşteri şi cursuri subterane de apă, ci şi avene, doline sau gropi. Astfel rezultă pereţi de stâncă de peste 200m, portaluri care ating şi 70m înălţime, chei şi canioane.
Plecând la o plimbare prin pădure, poţi găsi avene de 100m adâncime, în care poţi ascunde coşul de fum al unui CET, doline semănând cu urmele prăbuşirii unei nave extraterestre mare cât Circul de Stat şi intrat în pământ 200 m şi gropi în care s-a prăbuşit un munte pe de-a întregul.
În acest parc natural pleci la un drum aparent banal, la o plimbărică plictisitor-odihnitoare şi în cateva minute sau într-o jumătate de oră eşti agăţat de cabluri cu muşchii încordaţi şi calculând fiecare pas. Mai târziu ajungi în cursul subteran al unui râu care a săpat o sală demnă de invidia constructorilor de catedrale gotice. Sunt peşteri în care ornamentaţia depăşeste în detaliu execuţia din Palatul Peleş.
Acesta este Parcul Natural Apuseni, un loc în care trebuie să mergi măcar odată în viaţă.
Ce poti vedea aici?
1. Complexul carstic Cetăţile Ponorului, Everestul Speologic din România.
2. Circuitul Someşului Cald
Munţii Vlădeasa - Parcul Natural Apuseni
Platoul Padiş-Glăvoi este o păşune alpină domoală, situată cred pe la 1200m.
Zonele carstice reprezintă atracţia parcului. Dar asta nu înseamnă numai peşteri şi cursuri subterane de apă, ci şi avene, doline sau gropi. Astfel rezultă pereţi de stâncă de peste 200m, portaluri care ating şi 70m înălţime, chei şi canioane.
Plecând la o plimbare prin pădure, poţi găsi avene de 100m adâncime, în care poţi ascunde coşul de fum al unui CET, doline semănând cu urmele prăbuşirii unei nave extraterestre mare cât Circul de Stat şi intrat în pământ 200 m şi gropi în care s-a prăbuşit un munte pe de-a întregul.
În acest parc natural pleci la un drum aparent banal, la o plimbărică plictisitor-odihnitoare şi în cateva minute sau într-o jumătate de oră eşti agăţat de cabluri cu muşchii încordaţi şi calculând fiecare pas. Mai târziu ajungi în cursul subteran al unui râu care a săpat o sală demnă de invidia constructorilor de catedrale gotice. Sunt peşteri în care ornamentaţia depăşeste în detaliu execuţia din Palatul Peleş.
Acesta este Parcul Natural Apuseni, un loc în care trebuie să mergi măcar odată în viaţă.
Ce poti vedea aici?
1. Complexul carstic Cetăţile Ponorului, Everestul Speologic din România.
2. Circuitul Someşului Cald
- Peştera Cetatea Rădesei - ziua IV
- Cheile Someşului Cald
3. Circuitul Galbenei
- Cheile Galbenei, cu Izbucul Galbenei şi Cascada Evantai - ziua V
- Poiana Florilor
- Gheţarul Borţig
- Focul Viu
- Avenul Gemănata
- Avenul Negru
- Avenu Pionierilor
- Avenul Acoperit
5. Peştera Scărişoara
6. Peştera Coiba Mare
7. Peştera lui Ionele
8. Peştera Urşilor
9. Groapa de la Bârsa
- Peştera Neagră
- Peştera Zăpadie
- Tăul Negru
- Gheţarul de la Bârsa
- Focul Viu
Ce nu poţi vedea?
Multe nu putem vedea, ori pentru că dificultatea ne cere să fim speologi desăvârşiţi, cu echipament complet (corzi lungi de rapel, bărci pneumatice, costume de neopren, tuburi de oxigen etc) ori pentru că accesul este restricţionat în interes ştiinţific sau în cazul unui monument al naturii de excepţie.
Am să amintesc aici, doar cea mai frumoasă peşteră din România şi care este în topul 3 al peşterilor din Europa Piatra Altarului.
Caracteristici trasee
Lungi, dar scurte! Circuitul Galbenei de exemplu durează 10 ore şi trece pe lângă multe "destinaţii", care te pot abate din drum şi care necesită timp. Însă are multe puncte de acces din diverse drumuri rutiere, astfel că poţi merge la aceste "destinaţii" în decursul mai multor zile. Din punctul acesta de vedere, pot fi vizitaţi de grupuri care nu pot sau nu sunt dispuse să facă trasee foarte lungi.
Uşoare, dar grele! În special "destinaţiile" implică şi o creştere a dificultăţii, ce poate să te facă în unele cazuri să te simţi alpinist. În rest, este plimbărică.
Domoale, dar abrupte! Aspectul general al traseelor este de mers prin păduri şi pe păşuni cu unghiuri de înclinaţie mici, dar la "destinaţie" se rupe acest ritm.
Fără riscuri, dar riscante! Evident, în funcţie de dificultatea pasajului se schimbă şi gradul de risc. Dar mai sunt şi alte cauze. Fulgerele în zonele expuse ale păşunii alpine, viiturile în albiile râurilor (chiar dacă sunt secate) şi căderile de pietre.
Dificultate trasee
Banale
- Peştera Urşilor - dacă ştii să te orientezi pe hartă, ai de mers cu autoturismul pe un drum modernizat care te lasă la casa de bilete. De acolo eşti preluat cu un lift şi vezi o peşteră deosebită fără nici un efort.
- Coiba Mare te poţi duce cu maşina până la ea(drum de macadam).
Uşoare Nu sunt distanţe mari, nu sunt diferențe mari de altitudine.
- Lumea Pierdută
- Traseul Balcoanelor(cu întoarcere pe acelaşi drum).
Medii
- Focul Viu care are o coborâre accentuată pentru a ajunge în aven.
- Gheţarului de la Scărişoara în care se coboară mult pe trepte de metal până la gheţar
Dificile Acestea presupun o formă fizică bunicică, mers cu ajutorul cablurilor, mers în zone expuse, alunecoase şi/sau cu pantă mare.
- Cheile Galbene
- Peştera Cetăţile Ponorului (între Dolinele 1 şi 3)
- Cetatea Rădesei
Foarte dificile sau extreme Necesită rapeluri, căţărări pe stâncă sau pe blocatoare, urcare-coborâre pe gheaţă sau scufundări. Obligatoriu necesită echipament specific.
- Peştera Zăpadie
- Peştera Neagră
- Avenele Borţig, Gemănata etc
- Peştera Cetăţile Ponorului (străbătută integral până la sorb)
Ştiaţi că Peştera V5-V24
- are cea mai mare diferenţă de nivel -653m
- are o sală de 450m lungime şi un volum de peste 1,200,000 mc, suficient pentru un cartier cu blocuri de 4 etaje
- deoarece în unele locuri lanternele puternice nu reuşesc să bată până la pereţii sau tavanele imenselor săli, pentru orientare s-au făcut momâi din pietre.
- sunt cartografiaţi 25km în jurul unui singur râu subteran - Râul lui Iancu
- mai sunt şi alte râuri
- se pare că sunt 33-34 de intrari posibile, denumite cu litera V de la Vărăşoaia şi un număr de ordine
- pe baza estimărilor actuale se ajunge la 120-130km lungime.
- distanţa de la intrare până la cel mai îndepărtat loc cunoscut, se parcurge în trei zile, doar de către speologi care cunosc bine locurile.
- o expediţie de cartografiere a 1km în peşteră durează 10 zile
- aceasta peşteră este o reţea uriaşă de galerii, labirinturi şi săli sub tot platoul Padiş care drenează apa, aici neavând cursuri de suprafaţă
Unde ne petrecem serile?
Evident, în Glăvoi! De aici pleci în trasee, aici te întorci. Despre locurile spre care pleci am tot vorbit. Să vorbim şi despre cele la care te retragi. Acesta este Glăvoiul! Centrul (de maxim interes) este "La grajduri"!
"Din păcate", aici dezvoltarea turistică lasă de dorit. Nu găseşti restaurante şi cluburi de noapte. Nu sunt nici măcar mall-uri şi nici un brand de fast food. Nici măcar la promenadă, seara, nu poţi să ieşi, căci doamnele şi-ar rupe tocurile. Pudelii şi pechinezii de oraş sunt înlocuiţi de fraţi mai mari şi profi.
Diana încercă să se înţeleagă cu un frumos bobtail. Dar acesta nu ştie româna, iar Diana nu ştie maghiara. Plictisit, se aşază culcat şi o lasă pe Diana să se agite.
La ABC-urile în rulote sau căbănuţe, cu buturugi pe post de mese, cu aspect frust, un bucătar-statuetă de prost gust te anunţă că aici se serveşte masa. Mesenii, sub polata acoperită cu plastic, se înfruptă din bucate. Alături, un acoperiş învelit în reclamă, colorează peisajul. Umbreluţe decolorate de soare întregesc peisajul de bazar.
Mă aşez la masă pe băncuţa pe care stă un covoraş manual, făcut din diverse rebuturi textile şi mă uit la fetele mele cum joacă badminton.
În spate, căbănuţa lui Bunu de doi pe doi. Mai mult acoperişul este de ea.
Pentru mine asta este frumos. Mă simt bine şi nu-mi lipseşte nimic. Timpul se scurge încet şi liniştitor. Relaxare în concediu!
Mai târziu se aprind focurile de tabără unde ad-hoc se strâng chitarişti demodaţi, menestreli ori trubaduri. Alături, mulţi alţi spectatori-cântăreţi, fac spectacolul live. Se cântă lucruri nemaiauzite (pe canalele media comerciale). Poţi asculta Vali Sterian, Alifantis, Phoenix, Cargo, Iris şi chiar repertoriu internaţional. Puţin însă! Printre artişti, un puşti englez acompaniază cu muzicuţa cântecele folk.
Ne-a cântat şi el la un momendat câte ceva de-ale lui. Imi aduc aminte că o melodie era a trupei Uriah Heep (evident Lady in Black).
Mami surprinde momentul. În fundal, Diana stă la mine în braţe şi cântăm cu toţii.
Aha era să uit, tot aici este şi căbănuţa Salvamont. Iar lângă ea, un izvor care ne reface stocurile de apă.
Dar seara cine are nevoie de apă! La ABC-uri, unde se poate mânca o ciorbiţă şi o mâncărică, găseşţi şi de sete.
Diana serveşte masa, alături de focul care arde într-o jantă veche de camion.
Tot de aici, înainte să pleci la clubul folk iţi poţi lua un încălzitor de voce, care este totodată şi asurzitor de urechi. Suntem în Bihor, şi pălinca făcută de localnicii din Pietroasa joacă pe teren propriu. Ce-i drept, nici cântarea nu este a unor studenţi la teologie.
Meciul a fost câştigat însă de oaspeţi într-un deplin fair-play. Nici unul nu a fost doborât de pălincă, dar toţi s-au simţit bine.
Diana, ca orice copil, este vrăjită de evenimentul live. Nu prea cunoaşte melodiile, că folck-ul este un gen de muzică pe care nu-l prea asculţi acasă, fiind prin excelenţă (cel puţin pentru mine) o muzică pentru live. Însă obişnuită cu rockul, nu i-a fost greu să-l digere.
Câteva luni mai târziu a apărut o reclamă care avea coloana sonoră "Amintiri cu haiduci" a lui Vali Sterian. A fost reclama ei favorită. Cât a iubit acest cântec...
În rest Glăvoiul, fără să-şi dea seama, este alături de spectaculoasele ture de cetăţi, ponoare, peşteri şi chei, o destinaţie de atins. Aici copiii gasesc mulţi alţi turişti juniori, aşa că au cu cine să se joace.
"Oraşul" Glăvoi noaptea.
Cuprins
Evident, în Glăvoi! De aici pleci în trasee, aici te întorci. Despre locurile spre care pleci am tot vorbit. Să vorbim şi despre cele la care te retragi. Acesta este Glăvoiul! Centrul (de maxim interes) este "La grajduri"!
"Din păcate", aici dezvoltarea turistică lasă de dorit. Nu găseşti restaurante şi cluburi de noapte. Nu sunt nici măcar mall-uri şi nici un brand de fast food. Nici măcar la promenadă, seara, nu poţi să ieşi, căci doamnele şi-ar rupe tocurile. Pudelii şi pechinezii de oraş sunt înlocuiţi de fraţi mai mari şi profi.
Diana încercă să se înţeleagă cu un frumos bobtail. Dar acesta nu ştie româna, iar Diana nu ştie maghiara. Plictisit, se aşază culcat şi o lasă pe Diana să se agite.
La ABC-urile în rulote sau căbănuţe, cu buturugi pe post de mese, cu aspect frust, un bucătar-statuetă de prost gust te anunţă că aici se serveşte masa. Mesenii, sub polata acoperită cu plastic, se înfruptă din bucate. Alături, un acoperiş învelit în reclamă, colorează peisajul. Umbreluţe decolorate de soare întregesc peisajul de bazar.
Mă aşez la masă pe băncuţa pe care stă un covoraş manual, făcut din diverse rebuturi textile şi mă uit la fetele mele cum joacă badminton.
În spate, căbănuţa lui Bunu de doi pe doi. Mai mult acoperişul este de ea.
Pentru mine asta este frumos. Mă simt bine şi nu-mi lipseşte nimic. Timpul se scurge încet şi liniştitor. Relaxare în concediu!
Mai târziu se aprind focurile de tabără unde ad-hoc se strâng chitarişti demodaţi, menestreli ori trubaduri. Alături, mulţi alţi spectatori-cântăreţi, fac spectacolul live. Se cântă lucruri nemaiauzite (pe canalele media comerciale). Poţi asculta Vali Sterian, Alifantis, Phoenix, Cargo, Iris şi chiar repertoriu internaţional. Puţin însă! Printre artişti, un puşti englez acompaniază cu muzicuţa cântecele folk.
Ne-a cântat şi el la un momendat câte ceva de-ale lui. Imi aduc aminte că o melodie era a trupei Uriah Heep (evident Lady in Black).
Mami surprinde momentul. În fundal, Diana stă la mine în braţe şi cântăm cu toţii.
Aha era să uit, tot aici este şi căbănuţa Salvamont. Iar lângă ea, un izvor care ne reface stocurile de apă.
Dar seara cine are nevoie de apă! La ABC-uri, unde se poate mânca o ciorbiţă şi o mâncărică, găseşţi şi de sete.
Diana serveşte masa, alături de focul care arde într-o jantă veche de camion.
Tot de aici, înainte să pleci la clubul folk iţi poţi lua un încălzitor de voce, care este totodată şi asurzitor de urechi. Suntem în Bihor, şi pălinca făcută de localnicii din Pietroasa joacă pe teren propriu. Ce-i drept, nici cântarea nu este a unor studenţi la teologie.
Meciul a fost câştigat însă de oaspeţi într-un deplin fair-play. Nici unul nu a fost doborât de pălincă, dar toţi s-au simţit bine.
Diana, ca orice copil, este vrăjită de evenimentul live. Nu prea cunoaşte melodiile, că folck-ul este un gen de muzică pe care nu-l prea asculţi acasă, fiind prin excelenţă (cel puţin pentru mine) o muzică pentru live. Însă obişnuită cu rockul, nu i-a fost greu să-l digere.
Câteva luni mai târziu a apărut o reclamă care avea coloana sonoră "Amintiri cu haiduci" a lui Vali Sterian. A fost reclama ei favorită. Cât a iubit acest cântec...
În rest Glăvoiul, fără să-şi dea seama, este alături de spectaculoasele ture de cetăţi, ponoare, peşteri şi chei, o destinaţie de atins. Aici copiii gasesc mulţi alţi turişti juniori, aşa că au cu cine să se joace.
"Oraşul" Glăvoi noaptea.
Topul obiectivelor vizitate în Apuseni prin ochii noştri (zona Padiş)
- al Dianei
- Cheile Galbene
- Cetăţile Ponorului
- Cheile Rădesei
- Traseul Balcoanelor
- Lumea Pierdută
- al Mihaelei
- Cheile Rădesei
- Cetăţile Ponorului
- Cheile Galbene
- Traseul Balcoanelor
- Lumea Pierdută
- al meu
- Cetăţile Ponorului
- Cheile Galbene
- Cheile Rădesei
- Traseul Balcoanelor
- Lumea Pierdută
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu