marți, 13 septembrie 2016

Peșteri în zona Roșia - Meziad și Farcu - Epopee 2014

Ziua a cincea - Peștera Meziad și Peștera de Cristale din mina Farcu

Ţinta: Vizitarea peșterilor
Data:  31 iulie 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Dificultate pentru un copil de 10 ani:   
  • uşoară
Cum se vede la 10 ani:
  • o peșteră frumoasă și una deosebită de toate celelate văzute până acum
-Ți-a placut? 
-Da, foarte mult și este și foarte simplu!
Dificultate pentru adult:   uşor

Baza noastră este în satul de vacanță Boga, Comuna Pietroasa, județul Bihor, mai precis la Pensiunea Apuseni. Acolo am stat de prima dată și ne-a plăcut. Plecăm după micul dejun și ne întoarcem seara la culcare. Cartierul general este însă în Glăvoi care este în centrul de interes al turelor din zonă și unde ne petrecem timpul după ture până la culcare. Acolo ne place cel mai mult. Sunt ABC-uri cu mese și băncuțe, iar după apusul soarelui se stă la foc, se cântă la chitară folk și rock. Te afli în altă lume.
Astăzi plecăm din zona noastră înspre Stâna de Vale. 
Practic este o zi de plimbare. De mers pe jos nu avem mai mult de câteva sute de metri. Mai mult stăm în mașină. Peșterile pe care le vizităm sunt amenajate și iluminate. Parcăm și o luăm pe jos spre intrarea în Peștera Meziad



Trecem un poduleț și ne urcăm pe scări spre intrare.



luni, 12 septembrie 2016

Cheile Galbenei Reloaded - Epopee 2014

Ziua a șasea - Cheile Galbenei + Focul Viu + Piatra Galbenei


Ţinta: Parcurgerea cheilor de la ieşire spre izbuc şi întoarcere prin Poiana Florilor + funcție de timp alte obiective
Data1 august 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 10 ani:   
  • tehnic - dificil (la nivel foarte scăzut al apei - multe pasaje le-am trecut prin albia râului)
  • anduranţă - mediu (incluzand Focul Viu și Piatra Galbenei)

Recomandări :
  • folosirea unui echipament de alpinism. Eu am folosit un ham, un anou cu carabină, două bucle 
  • folosirea căştii de protecţie
  • gradul de dificultate creşte mult cu creşterea debitului apei
  • atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
  • dacă se alege trecerea prin apă, este bine să se folosească espadrile de plajă.

Cum se vede la 10 ani:
- Cel mai tare traseu din Apuseni!!!
Dificultate pentru adult:  mediu spre dificil (la nivel foarte scăzut al apei)
Nerecomandat persoanelor cu rău de înălţime, cu un raport dezavantajos greutate / forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!


Descriere tehnică a porţiunilor dificile:
  • trecere pe cabluri peste cursul râului, parţial cu prize naturale de picioare, în rest pe cablu la mâini şi picioare (apare efect de surplombă) - varianta - se poate trece prin apă descălţat, dar apa poate fi destul de adâncă, în funcţie de nivelul apei
  • urcare abruptă pe versantul drept pe potecă udă din pământ-piatra, brână şi coborâre - varianta - se poate merge pe pietre, prin albie, fără a te uda - doar la nivel foarte scăzut
  • porţiune lungă de perete din calcar, echipat cu cablu pentru mâini şi prize naturale de picioare - varianta - se poate merge pe pietre, prin albie, fără a te uda - doar la nivel foarte scăzut / prin apă de-a dreptul
  • peştera se parcurge pe faleze de calcar cu înclinaţii mari şi acoperite de praf, pietriş într-un melanj adesea umed sau ud, la înălţime mare de albia râului, cu ieşire abruptă pe zonă acoperită de praf şi cu porţiuni lipsite de prize - varianta - ocolire uşoară prin pădure
  • cabluri pe brână lată, puternic ascendentă, aproape de escaladă, expusă, cu prize bune şi puţin murdare.
  • brână îngustă de pământ la înălţime, fără dificultate tehnică

Durata afişată / efectivă: ???(estimez 3:30) / 5:00  + 2:30 h

Harta Zonei


Tata cară la mașină bagajul, iar eu studiez poze. Îmi place să fac poze și adulții spun că mă pricep.



Asta este fântâna de la Pensiunea Apuseni. 


duminică, 28 august 2016

Circuitul Someșului Cald Reloaded - Epopee 2014

Ziua a patra -  Peştera Cetatea Radesei şi Cheile Someşului Cald - Loc de belvedere


Ţinta: Parcurgerea peşterii, a canionului şi a cheilor 
Data30 iulie 2014 (ziua mamei)

Vârsta copilului:   10 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 10 ani:   
  • tehnic - dificil
  • anduranţă - uşor
Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         4.5
(când a enumerat topul a uitat sa-l ia în considerare; întrebând-o acum, l-a clasat între locurile 4 şi 5)



Recomandări :
  • folosirea unui echipament de alpinism. Eu nu am folosit, preferând să o ajut în fiecare pasaj dificil;
  • folosirea căştii de protecţie;
  • nu trebuie staţionat în preajma şi sub verticalele pereţilor. Atenţie pot cădea pietre !
  • Atentie! Nivelul apei variază mult şi în scurt timp de la începerea unei ploi!
  • îmbrăcăminte groasă - temperatura medie în peşteră este de ~ 12°C
Cum se vede la 10 ani:

         - Mi s-a părut mai greu ca data trecută, chiar dacă sunt mai mare acum.
         - Da, a fost!
         - Era apa mare! Dar pe urmă am stat în poiană acolo jos și ne-am simțit atât de bine...

Dificultate pentru adult:  mediu / dificil în condițile de apă pe care le-am avut. 
Nerecomandat persoanelor cu un raport dezavantajos greutate/forţă, neechipaţi corespunzător (exclus fără bocanci) şi lipsiţi de experienţă pe munte. Folosiţi căşti de protecţie!

Durata necesară / efectivă: 4:00-4:30 / 7:30 h

Harta Zonei


     În Circuitul Someșului Cald mergem pentru plăcerea locului, iar de data asta, fiind locul favorit al mamei, de ziua ei facem tura ei preferată. Avem timp destul așa că vrem doar să ne simțim bine.


Lăsăm mașina ca și data trecută, unde se termină drumul, lângă o mică stână. De aici se merge puțin pe platoul Vărășoaiei. Este deja ora 13:30



Intrăm în pădure și începem să coborâm ușor.



sâmbătă, 27 august 2016

Salina Turda - Așa da! - Epopee 2014

Ziua a treia - Salina Turda

Ţinta: Vizitarea salinei
Data:  29 iulie 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Dificultate pentru un copil de 10 ani:   
  • uşoară
Cum se vede la 10 ani:
  • un loc surprinzător, greu de imaginat și pentru adulți
-Ți-a placut? 
-Da, foarte mult și este și foarte simplu!
Dificultate pentru adult:   uşor

Primii au fost romanii care au exploatat sarea aici, apoi maghiarii, ca în cele din urmă să vie austriecii. Mina s-a închis in 1932 din cauza randamentului scăzut și a utilajelor învechite. Românii au redeschis-o în 1992 și au modernizat-o în 2009 devenind un punct de atracție turistică, loc de tratament și divertisment. Mulți care au ajuns aici au fost surprinși de frumusețea minei cât și a amenajării care o pune în valoare.

În secțiuni am figurat drumul parcurs la intrare.


Intrăm prin galeria Frantz Josef, scundă și lungă. Nimic nu prevestește ce va urma.


marți, 23 august 2016

Cheile Turzii - Epopee 2014 (Clujul noaptea)

Ziua a doua - Cheile Turzii - Night city break , Cluj

Ţinta: Traversarea Cheilor Turzii și revenire cu ocolire pe versantul din dreapta
Data:  28 iulie 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Dificultate pentru un copil de 10 ani:   
  • uşoară
  • recomandare - atenţie în zonele cu expunere
Cum se vede la 10 ani:
  • a fost încântată, era primul contact cu Apusenii după 4 ani
-Ți-a placut? 
-Da, foarte mult și este și foarte simplu!
Pozitia în Top 10 trasee montane prin ochii unui copil:         8

Dificultate pentru adult:  uşor


Durata oficială / efectivă: 2:30 / 3:30 h

Iată-ne! Apuseni, ne întoarcem! Cu emoții și dor înapoi la tine!

Ne-am cazat la Pușca și Cureaua Lata. La peste 1,90 reușesc sa scot capul pe velux-ul din mansardă. Tristă, fabrica din MECHEL SA Câmpia Turzii, arată ca un cimitir de elefanți. Dincolo de coama acoperișului sunt cheile, dar am nimerit o cameră cu vederea spre tristețe. Este plină țara de astfel de locuri. Însă acum încerc să văd Frumoasa Românie. Căci este plină și de frumusețe.



Și dacă ieri am văzut frumusețile României din Sibiu și din Alba Iulia, acum trecem la cele ale naturii. Trecem pe sub viitoarea frumusețe de autostradă care duce spre Cluj și ajungem la intrarea în chei.



vineri, 19 august 2016

Make it Double - City Break - Alba Iulia - Epopee 2014

Ziua întâia - Alba Iulia

Ţinta ziua I a: Plecare din București - Sosire Turda - via Sibiu, Alba Iulia
Data:  27 iulie 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Distanță: 420Km
Durata oficială / efectivă: 6h / 12 h 

Cum să faci într-o zi 400 de km și să vizitezi două orașe. Pe fugă! Double City Break! Este 16:45 și suntem la porțile cetății. Am mai fost în această cetate, în 2008, dar eram prea mică atunci. Prima cetate pe care am vizitat-o a fost Sighișoara(iubesc Sighișoara!) acum 2 ani, tot cu ocazia Epopeii în Apuseni de atunci. Am mai văzut Râșnovul și Branul. Tata spune că Alba Iulia este o demonstrație a unei civilizații care nu mai avea griji, este o demonstrație a puterii. Cetatea Alba Iulia în sine este cartea de vizită a Transilvaniei.


joi, 18 august 2016

Plecarea - City Break Sibiu - Epopee 2014

Ziua întâia - Plecarea - City Break Sibiu

Ţinta ziua I a: Plecare din București - Sosire Turda - via Sibiu, Alba-Iulia
Data:  27 iulie 2014

Vârsta copilului:   10 ani
Distanță: 420Km
Durata oficială / efectivă: 6h / 12 h

Este vacanța mare. Ce ne trebuie? Munte sau mare! Este sfârșitul lui iulie. Căldură mare, ne trebuie răcoare! Zilele sunt lungi. Hai la munte!

Pentru expediția de anul acesta avem în vedere să mergem în Apuseni și în Făgăraș, cu scurte vizite în drum.

Și acum să facem prezentările: Eu sunt Diana!


joi, 11 august 2016

Cheile Cheii - Cabana Cheia - Buila Vânturița

Evadarea din Olănești - Cabana Cheia - Brâna Caprelor

Ţinta: Să băgăm nasul prin Buila-Vânturița și să-i luăm seama.
Data6 iulie 2014

Vârsta mea:  10 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 10 ani:  
  • să poți merge în porbagaj pe drumuri de macadam :)
Tipuri de pasaje:
  • leagăne
  • balansoare
  • și alte distracții ca-n parcuri de copii, doar că totul este din lemn aici
Durata normală / efectivă: -

De ținut minte: La începutul lui iulie luminează licuricii!

Dimineața ne trezim la Olănești. Este duminică și părinții au venit să mă viziteze. Eu sunt cu bunicii la tratament, la bai și cură de ape:). Folosesc apa izvorului numărul 7, pentru eliberarea căilor nazale și 11 pentru imunitate. Am fost în fiecare an aici de când mă știu. Este vacanța mea cu bunicii. Mami este mereu leșinată de dorul meu când vin pe la noi și tati de plictiseală. Nu zic că nu îi este dor de mine, dar după câteva ore pe aici începe să se pleoștească. Acum se agită să plecăm pe munte, dar treburile nu merg chiar cum ar vrea el. Luăm și masa de prânz tot aici și apoi plecăm spre Buila. Ce nume și ăsta?! Conduce agitat. Eu am mai prins loc doar în portbagaj cu Dana. Îmi place de numai pot! Am mai fost odată tot din Olănești la Vâlcea de ziua lui tata și atunci m-am întors în portbagaj cu tati. Eram mai mică. Și de atunci tot îl rog să mă mai plimbe în portbagaj, chiar dacă suntem doar noi doi în mașină. Dar mereu zice ba că București, ba că poliție, ba că nu știu cine să nu lovească portbagajul, în fine acum am din nou ocazia să merg în portbagaj. E foarte tare! Trebuie neapărat să încercați!

E foarte tare! 


Este mult mai frumos să privești pe lunetă decât pe geamurile laterale ale locurilor din spate. Și luneta are și un model cu dungi orizontale :)


miercuri, 10 august 2016

Cheile Cheiței - Cheia - Munții Ciucaș

Cheile Cheiței sau cum te dai jos din mașină direct în traseu.

Ţinta: Un traseu scurt și frumos pe care să-l facem în ziua de întoarcere
Data29 iunie 2014

Vârsta mea:  10 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 10 ani:  
  • tehnic - ușor
  • grad de expunere - mic
  • anduranţă - ușor
Tipuri de pasaje:
  • drumeaguri, poteci, brâne
  • 5 pași de urcat 4x4 (în patru labe)
  • 5 pași de traversare pe prize comode la un pas înălțime de cursul pârului
Durata normală / efectivă: dus întors - estimat 2-3h / 3:30h

Dimineața ne trezim la Cabana Ciucaș. Ușor, încet și târziu începem ziua. Este duminică și este o zi de relaxare.



Plecăm!

Dacă ajungeți prin Cheia și aveți câteva ore trebuie să vizitați Cheile Cheiței. Noi l-am făcut acest traseu pentru completarea acestei zile de duminică, târziu începute.
Dacă simțiți un iz ironic în ceea ce v-am povestit despre aceste zile în Ciucaș, este doar din faptul că au fost trasee prea ușoare. Dar altfel, frumuseți găsești la tot pasul în aceste locuri. 

Dacă vreți sau căutați trasee ușoare acestea sunt.

Cheile Cheiței sau cum te dai jos din mașină direct în traseu. Ieși din drumul național și mergi pe câteva străduțe prin orașul Cheia, ajungi la un pod pietonal peste râul Cheița, te-ai dai jos din mașină și ești în traseu. Am zis că tura de ieri este plimbare în parc. Acum ce să mai zic?! Că ieri am făcut alpinism și abia azi sunt la o plimbare în parc. Hm! Dacă căutați provocări, atunci ați greșit drumul. 


marți, 9 august 2016

Rododendronul în Ciucaș

Tigăi, Babe și Goliați - Munții Ciucaș

Ţinta: Să vedem rhododendronul înflorit
Data: 28 iunie 2014

Vârsta copiilor:  10 ani
Dificultatea traseului pentru un copil de 10 ani:  
  • tehnic - ușor
  • grad de expunere - mic
  • anduranţă - mediu
Tipuri de pasaje:
  • cel mai adesea se merge pe poteci bătute de turiști cu semne de marcare în număr generos, însă cu multă strădanie am reușit să pierd marcajul pe Vârful Ciucaș.
  • există un mic vâlcel pietros care m-a făcut să-mi aduc aminte de Bucegi, fără a fi dificil, dar ceva mai greu decât plimbarea ca-n parc din rest
Durata normală / efectivă: estimat 3:30 / 6:45h

Ne-am hotărât să facem o ieșire la munte cu câțiva colegi. Nu știu de ce, oricum, dar nu prea au venit colegii mei. Vremea nu se anunța cea mai bună posibilă, era chiar o probabilitate mare de ploaie. Unii dintre colegi plecaseră deja în vacanță, alții care aveau frați mai mici, din cauza părinților, care au fost mai reticenți vis-a-vis de ploaie, altitudine sau de lungimea traseului, n-au venit. Așa că doar eu și Victor am fost singurii care am mers. Ne-am oprit la intrarea în Valea Berii. De aici au venit cei de la cabană să ne ia. Am economisit ditamai urcușul. Era o mașină de teren rusească urâtă, dar ce contează dacă ne-a dus sus. Vremea era nehotărâtă. Dar la munte nu vremea este de vină, ci echipamentul necorespunzător.
Lăsam la cabană bagajul și cu rucsacii mici plecăm mai departe. Ținem marcajul "bandă roșie"(BR) alături de "cruce roșie"(CR), care ne este comun o scurtă perioadă. 
11:18
 
Sunt cam îngrijorată de vreme.
11:18